Limbile Europei
21 August 2007 | Europa
Euro multilingvism
Uniunea Europeanã este fondatã pe principiul „unitate în diversitate”: diversitatea culturilor, obiceiurilor, credintelor si limbilor.
Articolul 22 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, adoptatã de cãtre liderii europeni în anul 2000, afirmã respectul pentru diversitatea lingvisticã, iar articolul 21 interzice discriminarea pe diverse criterii, inclusiv pe baza celui lingvistic. Alãturi de respectul persoanei, deschiderea cãtre alte culturi, toleranþa si acceptarea celorlalti, respectul pentru diversitatea lingvisticã este o valoare fundamentalã a Uniunii Europene.
Acest principiu se aplicã nu numai în cazul celor 23 de limbi oficiale ale Uniunii, ci si în cazul diferitelor limbi regionale si minoritare folosite de anumite segmente de populaþie de pe teritoriul Uniunii.
Tocmai aceastã diversitate face ca Uniunea Europeanã sã fie ceea ce este: un spatiu al diversitãtii celebrate ca sursã de bogãtie si nu un „creuzet” în care diferentele se topesc.
Intrebari si raspunsuri in context multilingvistic
1. În câte limbi lucreazã Uniunea Europeanã?
Uniunea Europeanã are 23 de limbi oficiale: bulgara, ceha, daneza, engleza, estona, finlandeza, franceza, germana, greaca, irlandeza, italiana, letona, lituaniana, maghiara, malteza, olandeza, polona, portugheza, româna, slovaca, slovena, spaniola si suedeza.
2. De ce lucreazã Uniunea Europeanã în atâtea limbi oficiale?
În calitate de organizatie democraticã, UE trebuie sã comunice cu cetãtenii în limba lor, precum si în limbile autoritãtilor si administratiilor publice ale statelor membre, ale întreprinderilor si celorlaltor organizatii din întreaga Uniune. Publicul are dreptul sã stie ce se face în numele lui si trebuie sã poatã participa activ fãrã sã fie obligat sã învete o limbã strãinã. În plus, UE adoptã legi care se aplicã direct tuturor cetãtenilor Uniunii.
Prin urmare, atât acestia, cât si tribunalele trebuie sã le poatã întelege, ceea ce înseamnã cã aceste legi trebuie sã fie disponibile în toate limbile oficiale. Folosirea tuturor limbilor oficiale îmbunãtãteste transparenta, legitimitatea si eficacitatea Uniunii si a institutiilor sale. Textul juridic care defineste politica lingvisticã a UE este Regulamentul nr. 1/1958 al Consiliului, care, modificat, fixeazã regimul lingvistic al Comunitãtii Economice Europene, enumerând limbile oficiale si stabilind când si în ce conditii trebuie folosite.
În plus, Tratatul de instituire a Comunitãþii Europene consacrã în legislatia primarã principiul potrivit cãruia instituþiile UE trebuie sã comunice cu interlocutorii lor din statele membre în limba oficialã aleasã de acestia.
3. Cine alege limbile oficiale ale Uniunii Europene?
Înainte de aderare, fiecare tarã precizeazã limba pe care vrea s-o foloseascã drept limbã oficialã în cadrul Uniunii. Acordul asupra acestui subiect este înregistrat ulterior în actul de aderare. În unele cazuri, nu toate limbile cu statut oficial într-un stat membru au fost propuse ca limbi oficiale ale UE.
4. Intenþioneazã UE sã reducã numãrul limbilor oficiale?
Nu. În interesul transparentei si al democraþiei, s-a decis mentinerea sistemului existent. Niciun stat membru nu este dispus sã renunte la folosirea propriei limbi, iar tãrile candidate vor ca si a lor sã fie adãugatã pe listã.
5. Toate documentele produse de UE se traduc în toate limbile oficiale?
Nicidecum. Legislatia si documentele extrem de importante si interesante pentru public sunt traduse în cele 23 de limbi oficiale, ceea ce reprezintã doar o parte minorã din activitatea institutiilor. Alte documente (de exemplu comunicãrile cu autoritãtile nationale, deciziile adresate persoanelor fizice sau juridice si corespondenta) nu sunt traduse decât în limbile necesare.
Dreptul comunitar permite instituþiilor sã-si defineascã propriul regim lingvistic pentru funcþionarea internã. De exemplu, Comisia Europeanã lucreazã zilnic în trei limbi - engleza, franceza si germana - si nu foloseste toate limbile oficiale decât în scopul informãrii si al comunicãrii cu publicul. Parlamentul European, în schimb, are membri care au nevoie de documente de lucru în propria lor limbã: în acest context, multilingvismul total se impune deci încã de la început.
6. Care este situaþia altor limbi vorbite în statele membre, ca luxemburgheza, catalana, galiciana, basca, bretona, sarda?
De comun acord cu guvernul spaniol, anumite texte sunt traduse în catalanã, bascã si galicianã. În ceea ce priveste luxemburgheza, limba nationalã a Luxemburgului, si limbile regionale ale anumitor state membre, ca galeza, limba sami, sarda si bretona, guvernele tãrilor respective nu au cerut ca aceste limbi sã fie recunoscute drept limbi oficiale ale UE.
7. De ce nu se alege o singurã limbã oficialã a Uniunii Europene?
Pentru cã bariera lingvisticã ar împiedica majoritatea cetãtenilor sã înteleagã ce face UE. Oricare ar fi limba aleasã, majoritatea cetãtenilor nu ar întelege-o suficient de bine încât sã poatã aplica legislatia UE sau sã-si facã respectate drepturile. De asemenea, acestia nu ar putea sã se exprime suficient de bine în aceastã limbã încât sã participe la activitãtile Uniunii. Si ce limbã ar trebui sã fie aleasã?
- În UE, limba cu cei mai mulþi vorbitori nativi este germana, dar nu este foarte folositã în afara Germaniei si Austriei.
- Limbile Uniunii cu cei mai multi vorbitori nativi din lume sunt spaniola si portugheza, dar majoritatea acestor vorbitori nu se aflã în Europa.
- Franceza este limbã oficialã în trei state membre, este vorbitã în numeroase regiuni ale lumii si se învatã în multe scoli din UE, dar este mult mai rãspânditã în sudul si vestul Europei decât în nord si est.
- Dintre limbile oficiale ale Uniunii, engleza este cea mai rãspânditã ca prima sau a doua limbã a Uniunii, dar studii recente aratã cã mai putin de jumãtate din populatia Uniunii o stãpâneste suficient de bine.
Pentru a avea o idee despre costul multilingvismului în UE, putem lua în considerare costul serviciilor lingvistice, adicã traducãtorii si interpretii care fac sistemul sã functioneze. Cele mai recente date (2005) privind costul total anual indicã 1 123 milioane de euro, ceea ce reprezintã 1% din bugetul general anual al Uniunii Europene. Raportat la populatia Uniunii, costul revine la 2,28 euro de persoanã pe an.
