Euro<26

Zilnic trec la picior dar in viteza prin Piata Amzei. E un locsor care ar putea fi un punct interesant, placut, din centrul Bucurestiului. Deocamdata se zbate, ca intreg ansamblul, in cautarea identitatii. Vom vedea ce va fi….

Aproape zilnic, din fata Teatrului Ion Creanga pleaca autobuze pline de copii  galagiosi, energizati zdravan de piesa de la care tocmai au iesit…

Spectacolul pe care ei il ofera e in sine energizant, dar oamenii sunt prea grabiti aici, ca peste tot, sa poata observa….

Intr-o zi un astfel de autobuz era parcat, cu usile deschise.  O profesoara oxigenata tipa exasperata la copiii care navalisera pe usa din dreptul soferului si pe usile duble de la mijlocul masinii. Era depasita total: in dreptul usii din fata, tipa la copii, dadea din maini, ei la randul lor reactionau pe masura, adica se imbulzeaui si mai tare.

La ultima usa a masinii, deschisa si ea, nu era nimeni: scara autobuzului libera, tot spatele autobuzului, gol.

Trei metri – atat , trei metri- daca s-ar fi miscat din loc biata profesoara, ar fi organizat cu usurinta copiii sa foloseasca toate usile de acces ale masinii, si asa nu s-ar mai fi inghesuit  bietii de ei, si nici ea n-ar mai fi racnit disperata…

Cata ne-inspiratie!

Tabloul asta mi-a ramas in minte. Nici un trecator nu s-a oferit sa ajute, si mai mult ca sigur nici unul nu a bagat de seama.

Dar eu care am vazut, totusi,  de ce n-am ajutat?

Simplu: tot din lipsa de inspiratie!

Intamplarea ma face sa reflectez….cate gesturi se risipesc si de cate ori ratam sansa de a face un lucru marunt  prin care putem ramane fixati pentru totdeauna in memoria cuiva din cauza aceastei pacatoase de fise care pica tarziu!

Si ce mare lucru ar fi sa avem un pic de grija si de atentie la ceea ce se intampla in jurul nostru!

Daca cumva pe aceste lucruri le putem influenta intr-un sens ireversibil pozitiv, prin  interventii minore,  care nu ne-ar consuma energie nici cat trimiterea unui sms?

Promit ca eu insami voi fi mai atenta…

Si va invit si pe voi sa o faceti, cu drag!