Tinerii sunt o forta sociala, nu o problema!

RUN FOR CULTURE

euro-26-afis-v3-mov2Bucuresti
22 octombrie 2009

Joi, 22 octombrie 2009, ora 12:00, la Clubul Taranului Roman din Bucuresti, Asociatia Euro26 Romania in parteneriat cu Ministerul Tineretului si Sportului si Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National a lansat programul „RUN FOR CULTURE – ALEARGA PENTRU CULTURA”, alaturi de noul card Euro 26 co-branded, destinat tinerilor pana in 30 de ani din Romania.

La conferinta de presa au fost prezenti doamna Sorina Placinta, Ministrul Tineretului si Sportului; domnul Toader Paleologu, Ministrul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National si domnul Mugurel Stan,  Directorul General Euro 26 Romania.

Asociatia Euro 26 Romania, membra a European Youth Card Association, desfasoara de 8 ani activitati de stimulare a mobilitatii si a participarii tinerilor, atat prin programe si campanii educationale, cat si prin instrumentul de baza - Cardul Euro 26. Cardul Co-Branded Euro 26 - MCCPN si MTS este mai mult decat un instrument care sa ii ajute pe tinerii din Romania sa se dezvolte, este un instrument care ii ajuta sa se descopere. Cardul Euro 26 este oferit gratuit prin toate Directiile Judetene pentru Tineret si Cultura din tara.

Prin acest card tinerii beneficiaza de 75% reducere la orice institutie de cultura din cadrul MCCPN precum si un set de beneficii speciale in „Ziua 26”: acces la salile polivalente, casele de cultura cu 25% discount si 20% reducere la centrele de agrement ale MTS.

Data de 26 a fiecarei luni a fost  instituita „Ziua 26”, zi care  va deschide usile muzeelor, teatrelor, operelor pentru spectacole, trainiguri, intalniri, dezbateri, educatie non-formala si alte activitati desfasurate de si pentru tineri.

Noul acord dintre Euro 26 si Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National continua parteneriatul lansat in 2005, sub sloganul  „Tanarul Euro 26 – acces la cultura” si are drept scop stimularea accesului la cultura a tinerilor, indiferent de apartenenta acestora la un sistem institutionalizat de invatamant, prin acordarea unor reduceri semnificative la tarifele de acces in institutiile culturale, aflate in subordinea sa.

Pentru mai multe detalii si informatii o puteti contacta pe:

Raluca Medesan, e-mail: raluca.medesan@euro26.ro; tel. +40 731 731 168

Vezi AICI -> Anexa reduceri MTS

-> Anexa reduceri MCCPN